„Saga Pantofului” în tenisul mondial. „Nu am ce să fac. Poate doar să îmi schimb jocul de picioare. Mă chinui și eu” | VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

 „Saga pantofului” i-a avut protagoniști, vineri noapte, la Washington, pe grecul Stefanos Tsitsipas și pe francezul Benoit Paire. Aflat la conducere, 7-5, 3-0, Tsitsipas, locul șase în clasamentul mondial, l-a scos din minți pe Paire (30 ATP) în momentul în care, în timpul game-ului, a luat o pauză pentru a-și schimba încălțămintea.

Francezul l-a acuzat pe grec de lipsă de fair-play, considerând că este doar o tactică a acestuia pentru a se odihni, mai ales în contextul în care Tsitsipas a făcut același lucru de mai multe ori în timpul turneului de la Washington.

Timp de trei minute, cât grecul a schimbat pantoful stâng, Paire și-a îndreptat tirul verbal împotriva arbitrului central. Ca să se răzbune, francezul a anunțat și el că și-a rupt pantoful după doar un punct de la reluarea partidei. Arbitrul l-a obligat însă să reia meciul în 25 de secunde.

La conferința de presă, Tsitsipas a vorbit minute bune despre această problemă care a ajuns deja pe masa de lucru a producătorului german de echipament sportiv Adidas.

„E din cauza faptului că șireturile ating suprafața de joc. E fricțiune acolo. De asta se rupe șiretul.

Într-un fel, are și el dreptate, pentru că mi s-a mai întâmplat de multe ori în trecut. Nu am ce să fac. Poate doar să îmi schimb jocul de picioare. Mă chinui și eu. Sunt unul dintre puținii jucători care au problema asta. Unii cred că o fac dinadins. Se întâmplă în momente importante, când chiar dau totul, trag din greu, încerc să returnez fiecare minge. Atunci se întâmplă. Este foarte iritant pentru mine să joc cu un pantof care nu este fix. Am la mine pantofi de schimb, de rezervă. Doar pentru stângul. Cei de la Adidas ne-au trimis vreo 4-5 în plus. Lucrăm la asta și sper să se rezolve pe viitor„, a transmis Tsitsipas, cel care nu a mai pierdut game de la momentul întreruperii, avansând în semifinale, cu 7-5, 6-0, spre o semifinală de vis cu Nick Kyrgios.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
S-a dat ORDIN în România. Document OBLIGATORIU pentru toți românii
S-a dat ORDIN în România. Document OBLIGATORIU pentru toți românii
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×